Probleme pentru Simona Halep: „Glezna nu știu cum rezistă”

Probleme pentru Simona Halep: Glezna nu știu cum rezistă
Publicat: 09/06/2017, 14:33

Pe lângă șansa câștigării primului turneu de Mare Șlem din carieră, Halep va lupta în fața Jelenei Ostapenko și pentru a-și asigura primul loc în clasamentul mondial, poziție pe care va urca în cazul unei victorii în finala programată sâmbătă, de la 16:00.

„Glezna nu știu cum rezistă, simt durerea în timpul meciului, dar nu îmi pasă, nu mă gândesc la asta. Să fiu în finală este o fericire, sunt mândră, partea psihică m-a ajutat mult la acest turneu, la toate meciurile. În setul doi am fost puțin căzută psihic, dar apoi a fost bine. Sunt bucuroasă și doar vreau să rămân concentrată. M-am speriat în privința gleznei, pentru că mi-au spus că este ceva rupt, nu știam ce înseamnă. Dar am refuzat să accept că nu pot juca și m-am recuperat rapid datorită gândirii pozitive. Am vrut să joc aici indiferent ce s-ar fi întâmplat. Mă simt bine pe teren și simt că jocul meu a fost puternic astăzi și pe parcursul turneului și sper că în finală va fi mai puternic. Am nevoie de asta”, a declarat Halep.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cascadorie periculoasă la „Românii au Talent”. Autorul are 72 de ani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×